Cartea Manager-in-deriva.ro

Această carte se adresează tuturor acelora care au simţit „fiorul de gheaţă pe şira spinării” la gândul că mâine nu va mai fi ca azi, că mâine şi nici poimâine nu va mai intra nimic în contul din bancă, că de mâine începe numărătoarea inversă pentru datoria la împrumut şi că de mâine nici partenerii de afaceri, nici angajaţii nu le vor mai arăta acelaşi respect şi nevoie de a fi alături.

Răcăpătarea încrederii de sine se află aici! Vei putea să te ridici şi vei putea construi din nou!

Vei învăţa cum să foloseşti managementul calităţii în a repara greşelile făcute în trecut!

Vei învăţa cum să-ţi alegi cei mai potriviţi colaboratori care să te sprijine în îndeplinirea obiectivelor pe care ţi le-ai propus!

Şi nu uita! Vei primi în loc de „un coş cu peşte”, meşteşugul de a pescui!

Puterea stă în tine, aici vei găsi doar „motivul” de a dovedi că eşti puternic şi nu numai.

Unui om disperat nu-i pui în braţe teoria despre cum şi ce trebuie să facă pentru a ieşi dintr-o situaţie critică. Nu poate s-o asimileze, oricât de valoroasă ar fi.

Unui naufragiat îi trebuie un colac de salvare, o bucată de lemn de care să se agaţe fără să-i pese în acel moment încotro îl va duce curentul.

De abia atunci când va pluti agăţat de „mijlocul de salvare” şi va fi sigur că pericolul iminent de scufundare s-a îndepărtat, va fi în stare să-şi adune gândurile şi să facă un plan.

Domnule Director de firmă mică (de cele mai multe ori şi patron),

Citiţi scrisorile pe care vi le-am adresat, şi veţi fi „vaccinat” împotriva oricăror acţiuni viitoare în care să nu ţineţi cont de managementul calităţii.

Veţi deveni cumpătat în alocarea resurselor, mai interesat de cum şi cât se greşeşte în firma Dumneavoastră şi veţi cere „şefilor” pe care i-aţi angajat planificări şi rezultate concrete, pe hârtie.

V-am oferit exemplul meu de personalitate formată în perioada comunistă care oricât de liber mi-aş fi dorit să gândesc tot împiedicată eram de un fir invizibil care-mi lega picioarele şi aşa zisul „serviciu călduţ la stat” mă oprea să risc. Mi-au trebuit zece ani după 1989 ca să-mi pregătesc zborul şi doar perspectiva iminentă de-a ajunge să ies la pensie la fel cum am debutat ca inginer stagiar, „un nimeni”, adică cineva de care nu era neapărat nevoie, mi-a dat curajul sau disperarea să încerc.